Brigada ucraineană de parașutiști, care s-a predat și a lăsat pe mâna protestatarilor proruși blindate și arme, va fi dizolvată

Brigada ucraineană de parașutiști, care s-a predat și a lăsat pe mâna protestatarilor proruși blindate și arme, va fi dizolvată
Publicat: 17/04/2014, 12:36
Actualizat: 05/02/2019, 13:24

Turcinov a anunțat în fața Parlamentului că această unitate „ai cărei militari au dat dovadă de lașitate și au predat armele, va fi dizolvată, iar responsabilii de această acțiune vor da socoteală în fața tribunalelor”.

Miercuri, o coloană a celei de-a 25-a brigăzi de parașutiști din Dnipropetrovsk, implicată în „operațiunea antiteroristă” lansată de autoritățile proeuropene de la Kiev împotriva insurgenților proruși care au preluat controlul clădirilor publice și unei localități din estul țării, a fost oprită din înaintarea sa către orașul Slaviansk de către manifestanți.

Bărbați înarmați proruși au capturat șase blindate ale coloanei. După discuții îndelungate, restul coloanei, respectiv 15 blindate, a putut pleca în sens invers târziu, în cursul serii, Dar soldații au fost nevoiți mai întâi să se dezarmeze.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Spionul care s-a întâlnit cu cel mai enigmatic lider al Coreei de Nord. A îndrăznit...
Oana Ciocan rupe tăcerea după ce Zanni a dezvăluit că Jador ar fi agresat-o: 'Vă...
FOTO. Ea e considerată cea mai sexy mamă a unui fotbalist din întreaga lume. La...
Alimentul secret al unui cardiolog. Ce consumă între mese pentru a-și proteja inima, dar românii...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Boala bizară de care suferă o tănără de 25 de ani. Riscă să moară dacă...
Vremea se schimbă radical din acest weekend. Temperaturile scad după valul de ploi și vijelii
Oana Ciocan se ÎMPACĂ din nou cu Jador, în ciuda faptului că s-a aflat că...
„De această dată va fi un ciclon autentic”. Climatologul din Iași, care a spus că...
O tânără de 27 de ani a făcut infarct şi a murit la birou. Leşinase...
Un om amărât, nu merita să-l împuște pentru o căruță cu lemne" Românul împușcat în...
Destin tragic pentru doi tineri din Argeș. Un băiat în vârstă de 23 de ani...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
În cât timp se prescrie, de fapt, o sancțiune rutieră?
Ciucă: Situaţia din Liban devine tot mai critică, iar România trebuie să acţioneze
Soarele s-a dezlănțuit! O furtună geomagnetică lovește AZI Pământul
România își plânge marele actor. A fost stea pe scenă și în filme. S-a stins...
Trucuri pentru fructe și legume. Cum le păstrezi perfecte timp îndelungat
Andi Constantin, fostul concurent Burlacul, iubește din nou! Cine e și cum arată femeia superbă...
"Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial
Cum își alege Karmen Minune un partener? Contează sau nu banii, pentru aceasta: "Dacă îți...
Cine este artista româncă care s-a electrocutat pe scenă? Momente dramatice în fața fanilor: ”Am...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnișoară, sunteți prima femeie pe care o iubesc!
Megastructurile din spațiu detectate de un telescop NASA ar putea fi cu totul altceva